PUBLIVE MEDIA TV

Sindicatele din educație îl acuză pe premierul Ilie Bolojan de dezinformare și anunță proteste de amploare

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația Națională „Alma Mater” condamnă declarațiile premierului Ilie Bolojan care a afirmat recent că norma didactică a cadrelor didactice ar fi scăzut în ultimii ani. Potrivit organizațiilor sindicale, această afirmație este „complet falsă” și denotă fie o lipsă gravă de cunoaștere a realităților din educație, fie o intenție de manipulare.

Reprezentanții profesorilor subliniază că norma didactică din România este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, în condițiile în care sarcinile cadrelor didactice au crescut constant, de la pregătirea orelor și corectarea lucrărilor până la activități extracurriculare, adesea nereglementate și neremunerate. În același timp, sindicatele acuză pierderea a peste 700 de milioane de euro din PNRR, fonduri care ar fi trebuit să sprijine sistemul educațional.

„Declarațiile premierului distorsionează realitatea și încearcă să justifice măsuri de austeritate adoptate fără consultare și fără studii de impact”, avertizează liderii sindicali, care cer retragerea afirmațiilor și deschiderea unui dialog real cu profesorii.

În acest context, sindicatele au anunțat un calendar de proteste în Capitală. Acțiunile vor începe pe 19 august cu pichetări zilnice la Ministerul Educației și vor culmina, în perioada 3–8 septembrie, cu mitinguri și marșuri în Piața Victoriei și în fața Palatului Cotroceni.

Descoperă-ți Arhetipul

Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.

Publive Media TV

ARHETIP

[NUME]

...

Evaluare Psihografică marca Publive Media TV

Liderii federațiilor transmit un mesaj ferm: „Educația nu este o cheltuială, ci o investiție. Educația nu este o problemă, ci o soluție”.

sursa: Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Ești un Geniu de Elită?

Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!

Publive Media TV

Dovedim genialitatea în fiecare zi

DIPLOMĂ

Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului

[NUME]

...

Recunoaștere oficială marca Publive Media TV

sursa foto: Facebook /Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Citește și...