Editorial
Editorial scris de Luminița Ciocan
Conform datelor Eurostat, și în 2025, România rămâne una dintre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE, dar caracterizată printr-o creștere rapidă a costurilor salariale. Țara noastră continuă să se afle la coada clasamentului european în ceea ce privește costul forței de muncă, dar recuperează rapid decalajele față de statele dezvoltate al Uniunii Europene. Datele publicate de Eurostat pentru 2025 arată un contrast puternic între nivelul actual și ritmul de creștere al salariilor din țară.
Cu un cost mediu de 13,6 euro pe oră, România ocupă locul al doilea de la coadă în Uniunea Europeană, pe ultimul loc situându-se Bulgaria (cu 12 euro/oră). Prin comparație, în 2025 media europeană este de aproximativ 35 euro/oră (mai exact 34,9 euro/oră în UE și la 38,2 euro/oră în țările din zona euro, în creștere de la 33,5 euro și, respectiv, 36,8 euro în 2024), iar în țări precum Luxemburg sau Danemarca costurile depășesc 50 euro/oră.
Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.
...
Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!
Dovedim genialitatea în fiecare zi
Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului
...
Sursa: Eurostat, https://ec.europa.eu/eurostat/en/web/products-eurostat-news/w/ddn-20260331-2
Această diferență semnificativă arată că România rămâne o economie cu forță de muncă relativ ieftină, un avantaj care a atras investiții în ultimii ani, în special în industrie și în servicii. Așadar, afirmațiile publice ale angajatorilor și organizațiilor patronale conform cărora le-au crescut dramatic costurile cu forța de muncă sunt conforme cu realitatea statistică, însă sunt în mod voit scoase dintr-un context lămuritor: în toată Uniunea Europeană au crescut în ultimii ani costurile cu forța de muncă iar România rămâne în continuare pe penultimul loc, chiar dacă costurile medii urmează același trend.
Creștere accelerată în România
Conform Eurostat, comparativ cu anul anterior (2024), cele mai mari creșteri ale costului orar au fost înregistrate în Bulgaria (+13,1 %), Croația (+11,6 %), Slovenia (+9,3 %) și Lituania (+9,2 %), în timp ce cele mai scăzute au fost înregistrate în Franța (+2,0 %) și Italia (+3,2 %), urmate de Spania, Cipru și Luxemburg (+ 3,5 % fiecare). Singura țară unde aceste costuri au scăzut este Malta (-0,5%)
În țările UE din afara zonei euro, cele mai mari creșteri ale costurilor orare cu forța de muncă în 2025 s-au înregistrat în România (+10,6%), Ungaria (+8,9%) și Polonia (+8,8%).
Așadar România are o creștere cu mult peste media europeană (de 4,1%), ceea ce justifică într-o anumită măsură ”dramatismul” declarațiilor angajatorilor.
Cum se explică această creștere? Nu este vorba de o presiune excesivă a angajaților și a reprezentanților acestora în cadrul negocierilor salariale ci trebuie să avem în vedere factori precum presiunea inflației asupra salariilor sau deficitul de forță de muncă în anumite sectoare.
Costurile rămân totuși reduse pentru angajatori, comparativ cu alte țări din Europa
Dacă analizăm mai în detaliu, trebuie să avem în vedere cele două componente principale ale costurilor cu forța de muncă, respectic salariile și costurile nesalariale (de exemplu contribuțiile sociale ale angajatorilor).
Conform analizei Eurostat, ponderea costurilor nesalariale în costurile totale ale forței de muncă pentru întreaga economie a fost de 24,8 % în UE și de 25,6 % în zona euro. Cele mai scăzute ponderi ale costurilor nesalariale din UE au fost înregistrate în România (4,8 %), Lituania (5,5 %), iar cele mai ridicate în Franța (32,3 %), Suedia (31,7 %) și Slovacia (28,6 %).
Așadar, un element distinctiv al pieței muncii din România este ponderea foarte mică a costurilor non-salariale – doar 4,8% din total.
Pe de o parte, acest lucru face angajarea mai puțin costisitoare pentru firme, pe de altă parte indică un nivel mai redus de protecție socială. Să nu uităm că rămânem în continuare o piață a forței de muncă ce a preferat să ducă cu preponderență către angajat greutatea componentei nesalariale și să ușureze cât mai mult sarcina angajatorului. Pentru salariul primit lunar, angajatul plătește statului asigurări sociale (CAS) 25%, asigurări sociale de sănătate (CASS) – 10% și impozitul pe venit – 10%, pe când angajatorul suportă doar contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM) în valoare procentuală de 2,25%
Între avantaj competitiv și risc pe termen lung
Așadar, România rămâne printre cele mai ieftine piețe ale muncii din Uniunea Europeană, dar evoluează rapid.
Pe termen scurt, costurile reduse ale forței de muncă reprezintă un avantaj competitiv important. Este adevărat că ele au contribuit la atragerea investițiilor străine, în special în industrie, producție și servicii externalizate, unde costul este un factor decisiv. România a devenit, în acest context, o destinație atractivă pentru companiile care caută să își optimizeze cheltuielile, beneficiind în același timp de acces la piața unică europeană.
Totuși, acest model bazat pe salarii relativ scăzute are limite evidente. Menținerea unor venituri reduse afectează capacitatea populației de a asigura un trai decent, mai ales în condițiile creșterii costului vieții. În același timp, diferențele salariale față de Europa de Vest continuă să alimenteze migrația forței de muncă, în special în rândul lucrătorilor calificați și al tinerilor. Această pierdere de capital uman reduce potențialul de dezvoltare pe termen lung și creează dezechilibre pe piața internă a muncii.
În plus, salariile mici fac mai dificilă atragerea și retenția personalului calificat în sectoare esențiale precum sănătatea, educația sau industriile tehnologice. În lipsa unor venituri competitive, angajatorii se confruntă cu deficit de competențe, ceea ce limitează trecerea economiei către activități cu valoare adăugată mai mare.
Pe de altă parte, creșterea rapidă a salariilor, observată în ultimii ani, este un semn pozitiv al convergenței economice. Totuși, dacă această creștere nu este susținută de o evoluție similară a productivității muncii, apar riscuri semnificative. Costurile mai mari pentru angajatori pot reduce competitivitatea firmelor românești, în special în sectoarele orientate spre export, unde concurența internațională este puternică. În astfel de situații, companiile pot fi nevoite să reducă investițiile, să limiteze angajările sau chiar să își relocheze activitatea.
În esență, România se află într-un punct de echilibru fragil. Pe de o parte, trebuie să continue creșterea veniturilor pentru a îmbunătăți nivelul de trai și a reduce migrația. Pe de altă parte, această creștere trebuie susținută de investiții în productivitate – prin educație, tehnologie și inovare – pentru a menține competitivitatea economiei. Direcția în care va evolua acest echilibru va determina în mare măsură traiectoria de dezvoltare a României în următorul deceniu.
Notă:
În spiritul corectitudinii jurnalistice, trebuie să facem următoarele precizări, conform mențiunilor EUROSTAT:
