Editorial de Cătălin Călin – psiholog
După finalizarea studiilor de licență, în cadrul dezvoltării personale realizate la AHPCC – îi recomand, sub bagheta magică a psih. Valentina Neacșu, am trecut prin diverse provocări. Eram între 6 și 12 persoane într-un grup, ne întâlneam de două ori pe săptămână, iar componența era clar în favoarea doamnelor. Într-o bună zi, Valentina ne transmite că ședința pe care urmă să o facem va fi … altfel. Ne-am așezat pe scaune și am așteptat. Când am aflat ce urma să „executăm” am crezut că glumește pentru că mi se părea extrem de ușor. Nu a fost deloc așa.
DESENSIBILIZAREA și GESTIONAREA situațiilor în care un client, atenție, un client îți vorbește injurios sau urât, jignitor, pe românește.
Da, timp de două ore am vorbit urât. Am epuizat un întreg arsenal de vorbe care ne-ar fi poziționat la periferia societății. Totuși, indicațiile Valentinei au fost clare: cum puteți gestiona un client cu un astfel de limbaj, când poate fi folosit un astfel de vocabular șamd. Problemele ce țin de propria sexualitate există și fac obiectul lucrului cu un psiholog, cu un psihoterapeut. Curiozitatea psihoterapeutului merge până într-acolo unde poate descoperi aspecte relevante ce ar putea îmbunătăți viață clientului, personală sau de cuplu, iar, uneori, limbajul poate fi greoi sau inconfortabil. Despre propria noastră sexualitate nu prea știm să vorbim pentru că învățăm doar ( ar merge un decât) un singur lucru: e RUȘINE.
Cum reușește un psihoterapeut să dialogheze cu clientul, dar mai ales cu sine atunci când are o astfel de provocare? Prin ani de antrenament în timpul formarilor de specialitate. Înțelegându-și rolul. Sunt bariere lingvistice, de percepție și de poziționare pe care fiecare viitor psihoterapeut le încearcă și învață să le depășească pentru a-l putea ajută pe cel pe care-l primește în cabinet. Clientul este VULNERABIL. Dacă psihoterapeutul se simte vulnerabil, atunci e nevoit să oprească ședințele. Cu timpul, prin autoeducație și ghidaj specializat, reușești să-ti recadrezi convingerile, să te poziționezi că aliat și sprijin al clientului pe care îl ai în față.
Cele mai multe greșeli se fac în primii 2 ani de experiență, iar transformarea într-un psihoterapeut bun se face cu eforturi personale care sunt echivalate doar de și din pregătirea medicilor.
Singurul mijloc de intervenție pe care un psihoterapeut îl are la dispoziție este CUVÂNTUL.