Editorial
Scris de Daniela Călin
Ieri, 12 martie 2026, în cadrul vizitei oficiale, în România, a președintelui Ucrainei, dl. Volodymyr Zelenskyy, s-a semnat Parteneriatul strategic dintre cele două țări, care a pus bazele cooperării în mai multe domenii, cu accent pe sectorul industrial și cel al energiei.
Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.
...
Ce s-a convenit?
Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!
Dovedim genialitatea în fiecare zi
Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului
...
În domeniul apărării s-a agreat producția de drone în România, proiectul urmând a se pune în operă prin finanțarea europeană prin programul SAFE.
Conform declarațiilor oficiale și postărilor de pe site-ul Administrației Prezidențiale, în domeniul apărării, România ”va deveni un hub de producție în industria de apărare, care va avea un impact benefic semnificativ pentru crearea de noi locuri de muncă și pentru consolidarea securității României, a Ucrainei și a întregii regiuni. Producția de drone în România, în colaborare cu partea ucraineană este un proiect prioritar și care înseamnă capacități moderne de apărare inclusiv pentru țara noastră.”
În domeniul energetic, între România și Ucraina se va face interconectare electrică, va avea loc diversificarea rutelor de gaze și utilizarea optimă de a capacităților de stocare.
De asemenea, discuțiile dintre cei doi președinți au avut ca obiect și drepturile minorității române din Ucraina, dl. Zelenskyy dând ”garanții cu privire la continuarea funcționării școlilor în limba română și pentru toate celelalte drepturi ale minorității române”, iar președintele Nicușor Dan afirmând că ”România este hotărâtă să conteze pe această abordare pozitivă” în aspectele privind drepturile românilor din Ucraina.
Care sunt beneficiile acestui parteneriat, dar și dezavantajele?
Parteneriatul cu Ucraina este o concretizare a unui principiu constituțional, reglementat de articolul 10 din Constituția României, care se referă la relațiile pe care statul român ”le dezvoltă și le întreține pașnic cu toate statele și în acest cadru, relații de bună vecinătate”, pe baza principiilor și normelor dreptului internațional.
Deci din acest punct de vedere, acordurile încheiate reprezintă normalitatea.
Anormală este gafa de proporții pe care a făcut-o președintele Nicușor Dan, care l-a atacat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, referindu-se la faptul că nu este normală blocarea împrumutului de 90 de miliarde de euro ca ajutor dat Ucrainei de către Uniunea Europeană.
Afirmațiile domniei sale au arătat, încă o dată, că este nepregătit în politica externă, poate și pentru că este consiliat insuficient sau poate pentru că, în ciuda consilierii adecvate, nu reușește să se adapteze suficient de repede la realitățile geopolitice.
Constituția ne impune să avem relații de bună vecinătate cu toate cu statele de lângă noi și tocmai de aceea atacul gratuit la țara vecină, Ungaria, este o dovadă de imaturitate politică și o greșeală de politică externă.
Relații de bună vecinătate vrem să avem și cu Ungaria sau cel puțin așa pretindem.
În acest context, declarațiile președintelui Nicușor Dan au fost lipsite de respect, atât cu privire la țara vecină care este suverană în deciziile sale în interiorul UE, dar și la adresa UDMR, falanga politicii Ungariei în România și partener la guvernare, riscând să ostilizeze ambele părți.
Să nu se mire, deci, dl. președinte dacă îl va auzi pe dl. Kelemen Hunor, liderul UDMR, spunând că declarația președintelui “transmite un mesaj la adresa întregii națiuni maghiare” și “este inacceptabilă”.
Un parteneriat este oricând un câștig când este vorba de relații de bună vecinătate.
Si totuși, cine a dat și cine și ce a luat?
Analizând relația româno-ucraineană, concluzia este că în trecut nu a fost una bună, iar din februarie 2022 și până în prezent, România a dat Ucrainei vreo 23 de pachete de ajutoare în plan militar, un sistem Patriot de peste vreun miliard de euro și se va împrumuta folosind instrumentul SAFE, pentru a realiza și producția de drone în comun cu Ucraina pe teritoriul nostru.
Plecând de la situația de fapt, o chestiune care merită analizată mai mult este cea a producției de drone în comun, pe teritoriul României, utilizând împrumuturile din programul SAFE.
România a luat împrumut de 16,68 miliarde euro prin Regulamentul SAFE, contestat la CJUE chiar de către Parlamentul European, pentru care va plăti dobândă, inclusiv în perioada de grație de 10 ani, vreo 480 de milioane de euro pe an, după cum au spus unii analiști militari.
Cum nu s-a spus nimic altceva, decât că se vor produce drone în comun, întrebarea este dacă Ucraina va transfera României și licența de producție și tehnologia de fabricație a dronelor în așa fel încât România să și poată exporta sau rămâne un simplu asamblor al dronelor și MAPN unicul cumpărător?
Dacă așa este, România va deveni mai îndatorată, fără vreo perspectivă de dezvoltare a industriei de apărare, prin achizițiile făcute prin programul SAFE, ci doar va contribui la dezvoltarea industriilor de apărare ale statelor de la care cumpără, chiar dacă producția unora dintre acestea este mutată pe teritoriul nostru, orizontul menținerii locurilor de muncă nou create fiind limitat la durata contractelor de achiziție încheiate cu unicul beneficiar, MAPN.
Referitor la intenția de interconectare a rețelelor electrice, pentru ca România să exporte energie electrică în Ucraina și invers, ar fi un lucru bun doar dacă nu ar proceda ca și până acum, adică să exporte la prețuri derizorii și să importe la prețuri foarte mari. Ar fi o afacere păguboasă pentru România, ca și depozitarea viitoarei producții de gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră în depozitele subterane ale Ucrainei, inserată în acord sub forma explorării posibilității.
Oare de ce ar vrea un stat să-și depoziteze producția de gaz pe teritoriul unui alt stat care este în război cu Federația Rusă, război care nu se știe dacă și când va înceta? Care este beneficiul dintr-o asemenea decizie?
Pe de altă parte, Ucraina își poate schimba politica de bună vecinătate cu noi, dacă interesele sale naționale sunt altele, iar în relațiile internaționale, prietenii de azi pot fi inamicii de mâine și invers, așa că o precauție strategică ar fi mai înțeleaptă.
În sfârșit, garanțiile oferite de dl. Zelenskyy cu privire la dreptul minorității române de a-și folosi mai departe limba română în școlile din comunitățile românești nu înseamnă nimic altceva decât conservarea unor drepturi pe care etnicii români din Ucraina le aveau și de fapt, nu s-a oferit nimic altceva decât ceea ce statul ucrainean oricum este obligat să facă, dacă vrea să adere la Uniunea Europeană. Așa că prezentarea acestor garanții frumos împachetată ca și cum ar fi un succes datorat talentului în negocieri al președintelui nostru nu înseamnă cu adevărat un câștig pentru conaționalii noștri din statul vecin. Altceva ar fi fost, dacă s-ar fi negociat învățământul în limba română la toate nivelurile, inclusiv cel universitar, un loc Rada ucraineană de drept pentru minoritatea română, problema bisericilor și altele.
Concluzia este că până acum România a dat, iar Ucraina a luat, noi alegându-ne doar cu promisiunea unor beneficii viitoare.
