
Observ acțiuni susținute efectuate de jandarmerie și ajvps-uri pentru combaterea barconajului și a pescuitului așa zis recreativ în perioada de prohibiție.
Trebuie să informez toți pescarii, idiferent cum se cred că sunt, recreativi sau sportivi, că se afla în situația de a nu fi sancționați, dacă sunt atenți la cele ce urmează.
Am postat câteva articole prin care am sesizat că Legea 176/2024 este neconstituțională., pentru că încalcă prevederile comunitare cu caracter obligatoriu.
Documentând subiectul, raportat la prevederile Tratatului de Funcționare al Uniunii Europene, în vederea anulării acestei legi, am constatat că legea respectivă în realitate este lovită de nulitate absolută, lucru foarte ușor de demonstrat în fața unei Instanțe de judecată, dacă pescarii sunt sancționați contravențional în baza acestei legi.
Să facem o mică analiză a subiectului. În materie de pescuit, România intră în domeniile partajate cu Uniunea Europeană.
Acest lucru este prevăzut expres în Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, astfel:
Art. 4
(2) Competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele domenii
principale:
(a) piața internă;
(b) politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
(c) coeziunea economică, socială și teritorială;
(d) agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării;
O primă observație, pescuitul exclude conservarea resurselor biologice ale mării.
Reglementările cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene, sunt regulamentele, care potrivit art. 288 din TFEU, sunt obligatorii și se aplică direct în statele membre și Directivele, la care Uniunea Europeană a dat statelor membre modalitatea de transpunere în legislația națională.
Însă ce să vezi?
La art. 2 din Tratat, ce se prevede:
(2) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competență partajată cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii din punct de
vedere juridic în acest domeniu. Statele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea nu și-a exercitat competența. Statele membre își exercită din nou competența în măsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să și-o mai exercite.
Ce se reține din acest articol? Un lucru esențial, care golește de conținut Legea nr. 176/2024, respectiv:
„Statele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea nu și-a exercitat competența.”
Să vedem succesiunea actelor normative.
În materie de pescuit, Parlamentul European și al Consiliului a aprobat în octombrie 2023, Regulamentul nr. 2023/2842 privind controlul pescuitului., care o modificat toate Regulamentele anterioare. Acesta a intrat în vigoare în data de 9 ianuarie 2024, devenind obligatoriu.
Însă ce să vezi? În iunie 2024, Parlamentul României votează și Președintele aprobă Legea nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resurselor acvatice vii.
Raportat la prevederile art. 148(2) din Constituție, coroborat cu art. 2 din Legea nr. 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, legea 176/2024 este inaplicabilă. Aveți acum și o explicație de ce ANPA a fost desființată!
Atrag atenția autorităților publice (Poliție, Jandarmerie, Garda de Mediu, și beneficiarii de contracte de utilizare a resurselor acvatice vii,etc.) faptul că toate acțiunile lor de control sunt abuzive și ilicite, iar sancțiunile aplicate pescarilor sunt deja abuzuri în serviciu, sancționate de legea penală.
Rețineți că pe apele publice și în ariile naturale protejate este permis exclusiv pescuitul sportiv. Vezi art. 27 din Legea nr. 107/1996 – legea apelor și art. 22 din OUG 57/2007 privind ariile naturale protejate.
Urmare a nulității Legii 176/2024, toate actele subsecvente, inclusiv Ordinul de prohibiție sunt lovite la rândul lor de nulitate absolută.
Vedeți și art. 148(2) din Constituție și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Pescarii sancționați pot apela la asistența juridică a FRPS, în mod gratuit.
Ștefan Popescu – președinte FRPS
PS Aștept comentarii pertinente. Pescarii nu sunt vinovați pentru faptul că politicienii noștri sunt incompetenți și dau legi cu dedicație, cu încălcarea Constituției și a obligaților pe care România și le-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană.