Editorial
Scris de Daniela Călin | 25 octombrie 2026
Astăzi, 25 octombrie, sărbătorim Ziua Europeană a Justiției Civile, o zi dedicată apropierii justiției de cetățeni și înțelegerii drepturilor lor. Este un moment potrivit să ne întrebăm ce valoare are o hotărâre judecătorească definitivă atunci când cel obligat să plătească este chiar statul. Câștigăm procesul, dar când ne primim banii?
Întrebarea capătă o greutate aparte după decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Pușcașu și alții împotriva României. Adoptată la 13 octombrie 2026 și făcută publică la 22 octombrie, aceasta a venit în atenția publică imediat după Forumul „Rule of Law”, desfășurat la București în 20–21 octombrie.
Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.
...
La forum au participat președintele României, Nicușor Dan, reprezentanți ai Curții Constituționale, între care președinta Elena-Simina Tănăsescu și judecătoarea Laura-Iuliana Scântei, precum și o delegație a Comisiei de la Veneția condusă de președinta acesteia, Marta Cartabia. Printre participanți s-a aflat și judecătorul Sebastian Rădulețu, membru al completului CEDO care a soluționat cauza.
Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!
Dovedim genialitatea în fiecare zi
Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului
...
Apropierea acestor evenimente scoate în evidență o întrebare incomodă: cum se împacă discursul despre securitate juridică și acces la justiție cu acceptarea unor amânări succesive ale executării hotărârilor? Cronologia evenimentelor nu dovedește că soluția a fost influențată de organizarea forumului in România, însǎ naşte întrebǎri legitime cu privire la contrastul dintre standardele discutate și consecințele pe termen lung ale deciziei.
Cinci judecători sau foști judecători s-au plâns că statul român nu executase integral hotărârile definitive prin care le fuseseră recunoscute drepturi bănești pentru diferențe de tratament salarial. Ei au contestat eșalonările, reeșalonările și amânările care îi împiedicau să încaseze integral sumele datorate.
Au invocat dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor. Explicația este simplă: procesul nu se încheie, în sens practic, cu obținerea unei foi de hârtie favorabile. Hotărârea trebuie executată, iar o creanță suficient stabilită reprezintă un bun protejat de Convenție.
Curtea a declarat cererile inadmisibile ca vădit neîntemeiate. Deși în dezbaterea publică este numită „hotărâre”, actul este, în fapt, o decizie de inadmisibilitate. CEDO nu a șters datoriile și nu a anulat titlurile creditorilor. A considerat că, în împrejurările analizate, plata parțială și întârzierea nu au încălcat garanțiile Convenției.
Pentru a înțelege situația şi miza, trebuie privit în urmă, la acțiunile statului. Paragrafele 90–103 descriu o practică legislativă îndelungată, nu doar un răspuns punctual la dificultățile bugetare din 2025–2026.
În 2009, prin OUG nr. 71, Guvernul a introdus plata eșalonată a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești și suspendarea de drept a executării silite. Măsura era prezentată ca specială și limitată în timp. Calendarul inițial prevedea plata în 2010–2012. În 2010, prin OUG nr. 45, calendarul a fost mutat în 2012–2014.
În 2011, Parlamentul a aprobat OUG nr. 71 cu modificări, prin Legea nr. 230. Pentru titlurile vizate, plata a fost distribuită în 2012–2016: 5%, 10%, 25%, 25% și 35%. Executarea silită rămânea suspendată. Statul debitor beneficia astfel de posibilitatea de a modifica, prin lege, condițiile în care creditorul își putea recupera banii.
Au urmat intervenții succesive în anii 2012–2017, inventariate de Curte la paragraful 90. OUG nr. 114/2018 a prevăzut eșalonarea în cinci ani a drepturilor din titlurile devenite executorii în 2019–2021. Reglementările din 2021 și 2022 au continuat mecanismul pentru titlurile din 2022 și 2023.
Un moment important este OUG nr. 115/2023. Aceasta a eșalonat titlurile noi din 2024, dar a prevăzut și introducerea tranșelor deja eșalonate, neachitate până la sfârșitul lui 2023, într-un nou calendar începând din 2024. Cu alte cuvinte, au fost reeșalonate obligații care beneficiau deja de un termen special de plată.
OUG nr. 156/2024 a continuat eșalonarea pentru titlurile din 2025. Legea nr. 141/2025 a stabilit-o pentru cele din 2026. Prin OUG nr. 52/2025, anumite tranșe scadente până la sfârșitul lui 2025 și neachitate au fost amânate în 2026, inclusiv cele privind dobânzile supuse mecanismului.
Nu înseamnă că fiecare creanță actuală a rămas neplătită din 2009. Unele obligații au fost stinse, altele au apărut ulterior sau au fost clarificate prin noi hotărâri. Continuitatea practicii legislative este însă evidentă: guverne succesive și Parlamentul au menținut un regim în care executarea obișnuită este înlocuită repetat cu termene speciale.
După peste șaptesprezece ani, întrebarea care se pune este: cât timp poate rămâne „excepțională” o soluție folosită atât de des? Și cât de neașteptată mai poate fi existența unor datorii judiciare pe care autoritățile le cunosc de ani întregi?
Formula este o apreciere critică asupra motivării, nu o afirmație că judecătorii ar fi acționat la ordin politic. În paragrafele 130–161, Curtea acordă însă o greutate considerabilă explicațiilor bugetare ale statului, oferind Guvernului argumente puternice pentru apărarea amânărilor.
Curtea pornește de la faptul că datoriile nu au fost executate integral și că statul trebuia să execute hotărârile din oficiu. Acceptă apoi că amploarea sumelor, evoluția jurisprudenței și dificultatea calculării unor drepturi au făcut greu de anticipat costul total. Consideră că autoritățile nu au negat obligațiile, ci au organizat plata lor în timp.
Problema este că recunoașterea unei datorii nu ține locul plății. Pentru un creditor, diferența dintre un refuz declarat și o promisiune reînnoită poate deveni foarte mică atunci când ambele îl lasă ani de zile fără bani.
La paragraful 144, Curtea ia în considerare durate totale de plată de șase până la zece ani. La paragraful 145, observă inclusiv că bugetul pentru 2026 nu asigura toate resursele necesare. Totuși, acceptă justificarea legată de deteriorarea finanțelor publice și de deficitul excesiv.
La paragraful 146, reglementările sunt considerate previzibile deoarece indică datoriile vizate, procentele și perioadele de plată. Dar creditorul, persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ are nevoie să poată prevedea și momentul în care își va primi efectiv toți banii. Claritatea unei noi amânări nu repară automat nerespectarea termenului anterior.
La paragraful 147, Curtea ține seama și de redirecționarea unor fonduri către ajutoare pentru persoane vulnerabile. Ajutorarea acestora are un scop legitim. Rămâne însă întrebarea dacă o prioritate socială nouă poate justifica, fără un control foarte riguros, neexecutarea unor obligații judiciare deja scadente.
Paragrafele 150–152 acordă autorităților politice o marjă largă în alegerea priorităților bugetare. Instanțele nu trebuie să elaboreze bugetul statului. Dar verificarea respectării unei hotărâri definitive este o atribuție judecătorească esențială. A obliga statul să își respecte datoria nu înseamnă automat a guverna în locul lui.
Curtea invocă și plățile parțiale, actualizarea sumelor, dobânzile acordate în anumite cazuri și veniturile ridicate ale reclamanților. Aceste elemente contează în evaluarea prejudiciului. Totuși, dreptul la executare nu poate depinde de sărăcia creditorului. Faptul că o persoană poate suporta o întârziere nu îi transformă banii într-o resursă disponibilă pentru stat.
La paragraful 161 este reafirmată regula: lipsa fondurilor nu justifică neonorarea unei datorii stabilite judiciar. Rezultatul este însă acceptarea amânărilor, prin raportare la circumstanțele excepționale și la situația reclamanților. Tocmai aici se află tensiunea deciziei: cât de puternică mai rămâne regula dacă excepția acoperă o practică atât de îndelungată?
În comunicatul din 22 octombrie 2026, Înalta Curte cere citirea integrală a deciziei CEDO, în contextul concret al cauzei. În interpretarea sa, eșalonarea poate fi admisă în anumite condiții, dar datoria continuă să existe, iar hotărârile definitive trebuie executate.
Instanța supremă explică de ce procesul său cu Guvernul și Ministerul Finanțelor are o miză diferită. La Strasbourg s-a analizat dacă eșalonările și întârzierile erau compatibile cu Convenția. În procesul intern, ÎCCJ nu a cerut eliminarea eșalonării, ci asigurarea banilor necesari plăților potrivit regulilor și termenelor adoptate chiar de Guvern prin acte normative.
Poziția Înaltei Curți este, așadar, că acceptarea unui calendar de plată nu scutește autoritățile de respectarea lui. Soluția CEDO nu tranșează automat procesul intern și nu poate fi folosită pentru concluzii care depășesc cauza examinată. ÎCCJ afirmă că respectă jurisprudența europeană, dar avertizează asupra citirii selective a deciziei.
Decizia are efecte politice: oferă Guvernului un argument important în disputa privind restanțele salariale. Motivarea acordă o pondere mare considerentelor de politică bugetară, în special la paragrafele 145–152 și 160–161. Aceste două constatări pot fi susținute fără a pretinde că există dovezi privind o comandă politică asupra Curții.
Riscul depășește însă salariile magistraților. Statul va putea invoca aceste argumente și în alte litigii cu persoane fizice ori juridice: deficitul este prea mare, serviciile publice trebuie protejate, iar plata imediată ar afecta bugetul. Invocarea precedentului nu înseamnă că statul va câștiga automat. Fiecare instanță trebuie să examineze situația concretă și diferențele față de cauza Pușcașu.
Pentru un cetățean, banii pot fi necesari tratamentului medical ori întreținerii familiei. Pentru o firmă, neplata poate însemna salarii neachitate, pierderea finanțării sau insolvență. O creanță clară, lipsa oricăror plăți și amânarea repetată a aceleiași scadențe nu pot fi tratate mecanic după situația unor magistrați cu venituri curente ridicate.
Pericolul este apariția unui cerc închis: statul nu alocă suficienți bani, invocă lipsa resurselor, adoptă un nou calendar și prezintă chiar acel calendar drept dovadă că își respectă obligațiile. Dacă termenul nu este respectat, urmează o nouă amânare. Astfel, executarea riscă să fie înlocuită cu promisiunea repetată a executării.
Într-o parte a dezbaterii publice, soluția a fost fluturată ca o victorie a Guvernului împotriva magistraților și a Liei Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această lectură reduce o problemă de principiu la o confruntare între persoane și instituții. CEDO a soluționat cererile a cinci reclamanți, nu litigiul intern al Înaltei Curți cu Guvernul.
Ne privește pe noi toți, inclusiv pe cei care critică salariile magistraților. Mâine, oricare dintre noi poate deveni creditorul unui stat care invocă aceleași dificultăți bugetare și același caracter excepțional. Autoritatea unei hotărâri definitive trebuie să protejeze fiecare creditor, indiferent de simpatia publică de care se bucură.
Decizia riscă să transforme dificultatea bugetară, dintr-o împrejurare excepțională supusă unui control strict, într-o justificare recurentă pentru amânarea obligațiilor judiciare ale statului. Protecția creditorului devine iluzorie dacă fiecare termen nerespectat poate fi înlocuit cu un nou termen, fără verificarea riguroasă a duratei cumulate și a perspectivei efective de plată.
De Ziua Europeană a Justiției Civile, merită să cerem mai mult decât celebrarea accesului la instanță. Merită să cerem ca dreptatea câștigată să fie și îndeplinită. Altfel, cetǎțeanul rămâne cu hotărârea, iar statul, cu banii și cu următoarea explicație motivatǎ pe împrejurǎrile excepționale şi pe deficitul bugetar excesiv.
CEDO, Pușcașu și alții împotriva României, cererea nr. 2598/24 și alte patru cereri, decizia din 13 octombrie 2026, publicată la 22 octombrie 2026, în special §§ 90–103 și 130–161. Textul deciziei: documentul analizat. Comunicat oficial: https://www.echr.coe.int/w/pu%C5%9Fca%C5%9Fu-and-others-v.-romania
Consiliul Europei, Ziua Europeană a Justiției: https://www.coe.int/en/web/portal/european-day-of-civil-justice
Comisia de la Veneția, relatarea forumului: https://www.coe.int/en/web/venice-commission/-/romania-rule-of-law-forum ; programul: https://rolforum.org/agenda/
Portalul Legislativ: OUG nr. 71/2009; OUG nr. 45/2010; Legea nr. 230/2011; OUG nr. 114/2018, art. 39; OUG nr. 115/2023, art. VIII–IX; OUG nr. 156/2024, art. VIII; Legea nr. 141/2025, art. XXIII; OUG nr. 52/2025, art. XVIII. https://legislatie.just.ro
Exemple ale receptării publice a soluției: Știrile Recorder, 22 octombrie 2026, „CEDO taie elanul grupării Savonea”; News.ro, 22 octombrie 2026, relatarea poziției PNL privind decizia CEDO.
Înalta Curte de Casație și Justiție, comunicatul din 22 octombrie 2026 privind distincția dintre cauza CEDO și litigiul cu Guvernul, publicat integral de AGERPRES: https://agerpres.ro/comunicate/2026/10/22/comunicat-de-presa–inalta-curte-de-casatie-si-justitie–1605933
