
Guvernul a pus în transparență publică proiectul de Ordonanță de urgență privind măsurile din administrație, în varianta agreată de coaliție, care include și modificări importante privind indemnizația pentru titlul de doctor în anul 2026.
Potrivit Art. LIV din proiect, personalul care deține titlul științific de doctor va primi în 2026 o indemnizație fixă de 500 lei brut lunar, cu condiția ca activitatea desfășurată să fie direct legată de domeniul pentru care a obținut titlul. De asemenea, fișa postului trebuie să includă atribuții obiective și cuantificabile, astfel încât Guvernul să poată verifica lunar modul în care această activitate este valorificată suplimentar.
Această măsură vine ca o modificare a prevederilor introduse prin OUG 156/2024, cunoscută sub numele de „ordonanța trenuleț”, care stabilise deja condițiile de acordare a indemnizației pentru doctori. Noul cuantum propus ar reduce suma la aproximativ 293 lei net, după deducerea contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit, și nu se ia în calcul la determinarea plafonului sporurilor.
Proiectul urmează să fie supus dezbaterii și avizării instituțiilor abilitate, iar adoptarea sa ar însemna o reducere semnificativă a beneficiului acordat de Guvern personalului cu titlu de doctor, cu impact asupra funcționarilor publici, cercetătorilor și cadrelor didactice din administrație.