
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți seară, după ședința de Guvern în care a fost adoptată ordonanța de urgență ce stabilește reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor, că sporul pentru doctorate nu este o practică întâlnită în statele vest-europene. Potrivit șefului Guvernului, salarizarea cadrelor didactice universitare din România este deja determinată de gradul didactic, iar titlul de doctor este o condiție necesară pentru obținerea anumitor grade universitare.
„Acum trebuie să discutăm foarte deschis. Sporul pentru doctorate este o practică care nu o veți regăsi în țările din vestul Europei. Este o practică care a fost introdusă în zona noastră și eu cred că, dacă ar fi să fim foarte corecți și foarte cinstiți, nu de diplome ducem lipsă, ci de competențe, uneori de mai multă determinare, de mai multă dedicare, de oameni care într-adevăr vor să facă ceea ce este nevoie acolo unde sunt”, a afirmat premierul.
Potrivit lui Bolojan, statutul de cadru didactic universitar implică deja o remunerare bazată pe poziția și gradul universitar. Obținerea gradului presupune deținerea titlului de doctor, astfel încât salariul include în mod implicit această calificare. a explicat premierul.
Ordonanța de urgență adoptată de Guvern prevede că, începând cu 2026, indemnizația pentru titlul de doctor va fi redusă la 500 de lei brut lunar, față de nivelul actual plafonat la aproximativ 950 de lei brut. Măsura face parte dintr-un pachet mai amplu de ajustări în sectorul educațional și are scopul de a alinia practica locală la standardele internaționale.
Decizia a generat reacții în mediul academic, însă Guvernul subliniază că reducerea indemnizației nu afectează statutul de cadru didactic sau remunerația de bază, care rămâne determinată de gradul didactic și poziția ocupată în universitate.